White Man Bad, Blue Man Good — An Unapologetic Review of Avatar 2

(Romanian version below — găsiți mai jos și varianta în limba română)

As far as sequels go, 13 years is way too much; even for James "sequel better than the original" Cameron, who declared war on mainstream Hollywood just to turn himself into what mainstream Hollywood stands for: big, loud, and irrelevant.

And this is a perfect description of Avatar 2 — The Way Of Water, probably the most expensive movie ever made that brilliantly ignores the laws of physics (eg., arrows don't work like bullets, mind you). Move over, Marvel Cinematic Universe, and bow before the champion of useless special effects, unnecessary tech, and inexistent character development. As for the plot, there is no plot, and no actual script whatsoever; the lines the actors mutter under their digital skins are nothing more than cringeworthy platitudes of middle-class, middle-IQ, Americans, mixed with some distorted perception on primitive/tribal philosophy. Which primitive society, which native tribe? Well, Cameron hasn't decided yet, as the alien NA'VI embody the stereotypical pure, primeval, society, as opposed to the high-tech Terran (as in coming from Earth, also known as Terra) invaders, barbaric and ignorant to the "Sacred Ways" of the nature-bound blue "savages".

Cameron's NA'VI are identical to the way Native Americans, Africans, or Mauri were perceived and depicted by the West in the XVIIIth, XIXth and early XXth century; the script of the two Avatar movies could have been easily co-written by Belgium's King Leopold, as an apology for the atrocities his regime had committed in the Congo. Moctezuma's final wet dream of kicking out Cortez, just as the Spaniard was making his way through the disemboweled bodies of the poor, naive, Aztecs. Nothing more the Western apologetic propaganda.

On the other hand, there is no difference in the relationship between Jake Sully (now all in blue) and his sons, and all American fiction on father-son bonding; stereotypical at best, actually cliche and easily sliding into kitsch & even camp. Yes, the adults are seen by the kids as rigid and dumb; the teenagers are rebellious and disrespectful; but family comes first; etc., etc., etc. "Apes together strong" revisited.

And there's so much teenage angst as there's proletarian anger, best seen in propaganda movies specific to the former Eastern Bloc. There's a pure hatred for everything Terran, everything human-made, that only the Red Khmer or the most extreme Trotskyites could actually enjoy.

Finally, there's a huge hole in this movie, and I'm not talking about the plot (it is so irrelevant that I'm not going to think about it any more). The story lacks joy, its characters lack any human sentiment that could have made it a fun experience. All of them, both the native NA'VI and, with extremely few exceptions, the invading Terrans, lack a positive dimension. Everything is intense, drive, sturm, and, as I mentioned above, angst. Like in the Communist propaganda movies, their life is a continuous (political) struggle, for an ideal that nobody actually grasps, with no actual reason than just to push a non-existent plot forward for more than three hours.

I'm not saying that James Cameron is a bad filmmaker; from a strictly technical point of view, he's brilliant; but where he excels in technique, he fails at storytelling and world-building. As long as he goes on as director, producer, screenwriter, SFX supervisor, etc., his Avatar series is going to be the Star Wars Prequel Trilogy of this generation. Much ado about nothing. Or, to summarize the whole "story" in six words, white man bad, blue man good.

Omul alb e rău, omul albastru e bun — o recenzie onestă a filmului Avatar 2

Când vrei să faci o continuare a unui film de succes, 13 ani e totuși prea mult; chiar și pentru James „fac partea a doua mai bună decât prima parte” Cameron, care a declarat război Hollywoodului pentru a se transforma exact în ceea ce Hollywoodul reprezintă & promovează: mare, tare și irelevant.

Cam asta este o descriere perfectă a producției Avatar 2 — Calea apei, probabil cel mai scump film făcut până acum care ignoră cu grație legile fizicii (de pildă, nu au aflat încă faptul că săgețile nu funcționează la fel ca gloanțele). La o parte, Univers Marvel, și închină-te în fața campionului efectelor speciale inutile, tehnologiei nenecesare și inexistentei caracterizări a personajelor. În ceea ce privește linia narativă, nici aceasta nu există, la fel cum nu există nici scenariu; replicile pe care le îngăimează actorii în spatele machiajului digital nu sunt decât platitudini jenante, specifice americanilor din clasa de mijloc, cu IQ de mijloc, amestecate cu percepții distorsionate asupra filosofiei primitive și/sau tribale. Care societate primitivă, care trib de băștinași? Din păcate, Cameron nu a decis încă, în condițiile în care extratereștrii NA’VI sunt întruparea stereotipizată a unei societăți arhaice, în stare pură, în opoziție cu terranii (adică pământeni, veniți de pe Terra) supertehnologizați și cotropitori, barbari și ignoranți în raport cu „căile sacre” ale „sălbaticilor” albaștri care trăiesc în armonie cu natura.

Felul în care Cameron îi prezintă pe NA’VI este identic cu cel în care erau percepuți și descriși amerindienii, africanii sau maori în lucrările de secol XVIII, XIX sau XX (în primele decenii); scenariul celor două filme ar fi putut fi scris în colaborare cu regele Leopold al Belgiei, ca apologie pentru atrocitățile comise în Congo. Sau ca ultimă fantezie a lui Montezuma în care îl izgonește pe Cortez, în timp ce spaniolul îi spintecă și eviscerează pe săracii, naivii, azteci. Nimic mai mult decât propagandă revizionistă.

Nu este nicio diferență în relația dintre Jake Sully (acum complet albastru) și fii săi, pe de o parte, și toate reprezentările fictive americane a relației dintre tată și fiu, pe de altă parte; în cel mai bun caz stereotipică, dar de fapt clișeistică, kitch sau chiar camp. Da, copiii îi percep pe adulți ca fiind rigizi și imbecili; adolescenții sunt nerespectuoși și se revoltă; dar familia e pe primul loc etc. etc etc. „Maimuțele puternice împreună” în alt film.

Avem parte în aceeași măsură de angoasă adolescentină, dar și de mânie proletară, așa cum era reprezentată în filmele de propagandă specifice blocului estic. O ură viscerală față de tot ce provine de pe Terra, tot ce e construit de mâna omului, de care numai Khmerii Roșii sau troțkiștii extremiști s-ar fi putut bucura cu adevărat.

În fine, filmul suferă de o carență majoră, și nu vorbesc de poveste (atât de irelevantă încât nici nu mai are rost să mă refer la ea); acestuia îi lipsește entuziasmul, bucuria, personajelor neavând nicio trăire veritabile care ar fi transformat pelicula într-o experiență aproape plăcută. Atât băștinașii NA’VI, cât și terranii invadatori (cu foarte, foarte puține excepții) nu arată că ar avea și dimensiune pozitivă. Totul e intensitate, determinare, încrâncenare și, cum am menționat mai sus, angoasă. Precum în filmele de propagandă comunistă, viața lor e o luptă (politică) continuă, pentru realizarea unui ideal pe care nimeni nu îl înțelege cu adevărat, fără nici un alt motiv decât cel de a duce mai departe o poveste inexistentă timp de trei ore și ceva.

Nu spun că James Cameron ar fi un cineast prost; din punct de vedere strict tehnic, este genial. Dar unde excelează la tehnică, eșuează lamentabil la creație. Cât timp va continua să fie regizorul, producătorul, scenaristul, supervizorul efectelor speciale etc., seria Avatar va rămâne Star Wars Trilogia I-II-III a generației actuale. Mult zgomot pentru nimic; sau, ca să rezum „povestea” în șase cuvinte, omul alb rău, omul albastru bun.